Vizita arhierească la Cernavodă

În oraşul
Cernavodă, judeţul Constanţa, a început construcţia unei biserici ortodoxe de
rit vechi, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pentru
ruşii lipoveni din localitate. Fiind o comunitate mai mică, construirea acestui
lăcaş sfânt necesită cheltuieli mai mari decât posibilităţile acesteia.
Călăuzindu-se după învăţătura Sf. Scripturi, care ne învaţă se ne ajutăm
semenii, staroverii din Cernavodă au cutreierat satele lipoveneşti, şi nu
numai, pentru a obţine fondurile necesare construcţiei. Pentru toţi cei care au
răspuns cerinţei lor, ei le aduc calde mulţumiri şi se roagă ca cele date să
fie primite de bunul şi milostivul Dumnezeu.

Interesându-se
de mersul lucrărilor, I.P.S. Flavian, Arhiepiscop al Slavei, însoţit de Părintele Petru, preot la Parohia din Ghidăreşti, a făcut o
vizită credincioşilor ortodocşi din Cernavodă, cu care a stat de vorbă despre
planurile de viitor ale acestei mici comunităţi. După exprimarea mai multor
păreri, s-a hotărât să se convoace în scurt timp o adunare a tuturor
staroverilor din Cernavodă pentru a se lua hotărâri concrete privind
comunitatea locală pe plan spiritual.
