Sfinţirea bisericii Sf. Ap. Petru şi Pavel din loc. Cernavodă
Duminică, 27 iunie 2010, a-5-a după Rusalii, Î.P.S. Flavian, Arhiepiscopul Eparhiei Slavei, a sfinţiti o nouă biserică în loc. Cernavodă, jud. Constanţa. La sfinţirea bisericii noi, au mai participat şi preoţii din eparhia Slavei : P.C. părinte protoiereu Afanasi, P.C. părinte Petru - loc. Ghindăreşti, P.C. părinte Petru – Mănăstirea Uspenia, P.C. părinte Valentin - Constanţa, P.C. părinte Pavel – loc. Carcaliu, P.C. părinte Alexei – loc. Jurilovca, P.C. părinte arhidiacon Melhisedek şi P.C. părintele protodiacon Luchian de la Mănăstirea Uspenia, credincioşii din localitatea Cernavodă dar şi din alte localităţi.
Slujba de sfinţire a bisericii s-a ţinut la ivirea zorilor, şi a fost urmată de sfânta liturghie. În cuvântul de învăţătură, Î.P.S. Flavian, a îndemnat credincioşii să participe mai des la slujbele ţinute în biserică urmând calea lui Hristos, calea cea adevărată.
După liturghie, toţi participanţii la slujbă au fost invitaţi la o agapă creştinească, oferită de enoriaşii din Cernavodă.