Calendar
Старый/c - S/v Суббота/Sambata Новый/с - S/n
30 Noiembrie 13 Decembrie
Рождественский пост/Postul Nașterii Domnului
Рыба/Peste

Св. и всехвальнаго ап. Андрея первозваннаго (Пл). Иже во свв.отца нашего Фрументия, архиеп. индийскаго.

Sfântul, slăvitul Apostol Andrei, cel întâi chemat. Sf. Frumenţiu, episcopul Indiei
Navigare
Calendar 2019
Calendar 2014
 
Locatia curenta: Prima pagina / Noutăţi / 06 mai 2016 (stil nou) Pomenirea sfântului mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, în orașul Năvodari

06 mai 2016 (stil nou) Pomenirea sfântului mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, în orașul Năvodari

În ziua de vineri, 06 mai 2016 (stil nou), a săptămânii luminate, parohia de rit vechi a orașului Năvodari (jud. Constanța) și-a sărbătorit hramul bisericii celei mari, ce este sfințită în cinstea sfântului mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Cu ocazia praznicului, preotul paroh al bisericii, părintele protoiereu Avacum Pricop, l-a invitat să ia parte la sărbătoare pe ÎPS Flavian, arhiepiscopul de Slava, cel care a și oficiat slujba. Acestuia i-au slujit preotul locului, dar și alți preoți și diaconi din eparhia Slavei: părintele protoiereu Luchian Abramov (Slava Rusă), părintele preot Afanasie Ivanov (Slava Cercheză), părintele preot Petru Evtei (Ghindărești), părintele preot Vasile Varona (Cernavodă), părintele preot Andrei Andreiov (Carcaliu), părintele arhidiacon Amfilohie (Chioc)(Sfânta Mănăstire Uspenia), părintele diacon Pavel Xenofont (Jurilovca), părintele diacon Alexandru Ivanov (Slava Cercheză) și părintele diacon Cornilie Gurei (Slava Rusă).

Deoarece sărbătoarea marelui mucenic se nimerește în săptămâna luminată foarte rar, tipicul bisericesc a deschis în fața credincioșilor o frumusețe nepământească a slujbei, prin împletirea armonioasă a celei pascale cu cea a iubitului și cinstitului lor sfânt Gheorghe. După terminarea dumnezeieștii liturghii, vlădica Flavian i-a felicitat pe toți cei ce se aflau în biserică cu ocazia luminatei sărbători a Învierii Lui Hristos și cu ocazia hramului. De asemenea, vlădica a spus și câteva cuvinte despre curajosul mare mucenic, despre viața acestuia, și despre faptul că Dumnezeu îi ajută pe toți și le dă putere să se lupte cu vrăjmașii dacă tindem către El. Părintele Avacum i-a mulțumit arhiereului pentru faptul că a venit, pentru slujbă, pentru cuvintele calde, și i-a invitat pe toți cei prezenți la o agapă creștină.

Gheorghia 2016_1

Gheorghia 2016_2

Gheorghia 2016_3

Gheorghia 2016_4

Gheorghia 2016_5

Gheorghia 2016_6

Gheorghia 2016_7

Gheorghia 2016_8

Gheorghia 2016_9

Actiuni document

Realizare tehnica: CST IMPEX ROMANIA