Ierarhia de Fântâna Albă

FÂNTÂNA ALBĂ- CENTRUL STAROVERILOR REFACEREA MITROPOLIEI DE FÂNTÂNA ALBĂ.

            Prigoana îngrozitoare asupra credincioşilor de rit vechi va lăsa pe aceştia fără arhiereu. În viaţă îl mai aveau pe episcopul Pavel de Kolomesk. Dar şi acesta după soborul organizat de patriarhul Nikon în 1654 şi arătarea dezacordului faţă de patriarh, referitor la noutăţile introduse în toate slujbele religioase, va fi închis la mănăstirea Paleostrovski (Nikon a rupt odăjdiile sfinte ale episcopului şi s-a răfuit folosindu-se şi de pumni, chiar la sobor).
            Nu după mult timp episcopul Pavel va fi mutat la Novgorod, chiar în Vinerea Mare dinaintea Paştelui şi ars de viu într-o construcţie de bârne. Populaţia staroveră văzând inevitabila nenorocire vor apuca calea pribegiei. Aceştia acceptau preoţi veniţi de la biserica oficială rusă cu blagoslovirea episcopului încă în viaţă Pavel de Kolomesk. Preoţii erau primiţi prin simpla miruire, aplicându-se a 2-a pravilă. Acest ritual a durat zeci de ani şi chiar sute de ani, ajungându-se până în anul 1846.
            În anul 1846 a avut loc un sobor al tuturor credincioşilor ortodocşi de rit vechi, iar principala problemă fiind trimiterea unei delegaţii în Palestina în căutarea creştinilor fugiţi din Rusia în timpul marilor prigoniri, gândindu-se că poate acolo vor fi şi episcopi, să-i găsească şi să-i aducă în Austria, la Fântâna Albă. Din delegaţie făceau parte doi călugări: Alimpie Miloradov şi Pavel Velikodvorski. Aceşti doi călugări vor trece prin localitatea populată şi astăzi de Staroveri – Sarichioi – şi rugându-se lui Dumnezeu şi Maici Domnului şi-au continuat drumul. Ajungând la Constantinopol şi făcând popas acolo vor afla de un arhiereu fără scaun. Acesta nu va fi nimeni altul decât mitropolitul Ambrosie, viitorul întâistătător al Ierarhiei Fântâna Albă. Neavând catedră, el trăia în Ţarigrad, pe lângă patriarhie. Prin multe rugăciuni şi dovezi a adevăratei credinţe, călugării au reuşit să fie înţeleşi şi ca urmare mitropolitul Ambrosie, acceptă credinţa creştin ortodoxă de rit vechi.
            Mitropolitul Ambrosie, împreună cu cei doi călugări Alimpie şi Pavel i-au drumul Fântâni Albe prin Sarichioi, Tulcea – Fântâna Albă. La mănăstirea din Fântâna Albă înaltul prelat a fost întâmpinat de preotul Ieronim, după care, prin mirungerea oficiată de acesta, a început să păstorească, prin hirotonisirea episcopilor, preoţilor şi diaconilor.
            La data de 11 iulie 1846, proaspătul Întâistătător, se va adresa Imperatorului Austriei Ferdinand cu o cerere, prin care cere să fie recunoscut ca mitropolit al credincioşilor de rit vechi. Acesta primeşte aprobarea la 23 iunie 1847 prin două recunoaşteri înregistrate cu numerele 9950 şi 22955. Mitropolia creştinilor de rit vechi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 1846 la Fântâna Albă. Aprobarea de înfiinţare a acestei Mitropolii a fost dată de guvernul Austriac, prin Înaltul Decret Imperial din 6 septembrie 1846. Un aport deosebit la înfiinţare Mitropoliei de Fântâna Albă, l-a avut Pavel Vasilevici Velikodvorski, care în 1837 a făcut o călătorie prin Caucaz, pentru a verifica informaţiile, potrivit cărora s-ar fi păstrat acolo credinţa ortodoxă de rit vechi. El a fost arestat, iar după eliberarea lui din închisoare, a plecat în Bucovina, stabilindu-se la mănăstirea de la Fântâna Albă, unde a întocmit statutul mănăstiri. Făcând o călătorie la Viena, reuşeşte să fie primit în audienţă la împăratul Ferdinand, iar în 1844 v-a obţine permisiunea pentru organizarea episcopatului.
            O parte din staroveri nu-l vor primi, rămânând cu preoţii veniţi din Rusia (preoţi fugari), pe semn că mitropolitul Ambrosie nu ar fost de acord să fie miruns. Cei care l-au acceptat pe Ambrosie sau numit de Fântâna Albă iar partea cealaltă care acceptau preoţii fugari sau numit o perioadă beglopopovţî, iar azi aparţin de ierarhia de Novozâbkov.
            Clasa beglopopovţilor încerca prin tot felul de mijloace să-l calomnieze, să-l ponegrească pe mitropolitul Ambrosie născocind tot felul de motive. Tot ei au scos broşuri în care menţionau că mitropolitul Ambrosie a primit interdicţia de a mai sluji din partea patriarhului său până la trecerea la credinţa de rit vechi. Subbotiul Ivanovici, marele apologet al ortodoxiei oficiale din acea vreme dezvăluie invenţia pusă în circulaţie de adeptul belopopoviţ Platon Afanasievici. Dimpotrivă, când mitropolitul Ambrosie a trecut la biserica de rit vechi, şi aflând aceasta, patriarhul Constantinopolului, i-a trimis o scrisoare în care îi cerea să se reîntoarcă şi că îi va da cea mai bună eparhie. Mitropolitul Ambrosie a refuzat categoric, iar o altă mărturie despre vrednicia sa, relatează: ajungând mitropolitul Ambrosie la Viena cu deputaţii săi pe 25 iunie, şi prezentându-se personal împăratului Ferdinand I, pe 11 iulie, cu cererea şi celelalte acte, împăratul trimite consulului Ţarigradului o scrisoare, cerând să fie arătată patriarhului şi să fie întrebat acesta, dacă există într-adevăr un mitropolit Ambrosie şi dacă nu este oprit de a oficia slujbe religioase. Patriarhul v-a răspunde că nu doar există, ci acest mitropolit n-a greşit cu nimic, iar schimbarea lui a fost cauzată invidiei turcilor. Mai mult, el este liber să plece din eparhia sa prin acordul primit de patriarhul Anfim, care a şi semnat în acest răspuns. Împăratul a primit hârtiile consului şi a emis Decretul Cancelariei Împăratului pe 3 noiembrie 1846, nr. 34987.
            Mitropolitul Ambrosie nu a stat multă vreme la mănăstirea de la Fântâna Albă. La 6 ianuarie 1847, pentru prima dată a hirotonisit la rang de episcop pe preotul Kiril, apoi pe Arcadie, devenit astfel episcopul credincioşilor din Dobrogea, iar pe Antonie pentru credincioşi de rit vechi din Rusia.
            La 6 decembrie 1847, în semn de protest contra episcopului Antonie al Rusiei, la cererea energică a guvernului rus în frunte cu împăratul Nicolae I, mitropolitul Ambrosie este calomniat de acesta în faţa guvernului austriac, şi este exilat pentru totdeauna din Fântâna Albă la Ţill în Austria unde a trăit sub stricta supraveghere timp de 15 ani, până la moartea sa survenită pe 30 octombrie 1863. A fost înmormântat în cimitirul grecesc din oraşul Trieste.
            La 4 ianuarie 1849, episcopul Onufrie şi Sofronie l-au ridicat pe Kiril la rangul de mitropolit. Acesta va muri la 2 decembrie 1873. În locul său vacant a fost ales episcopul Afanasie din Brăila, condiţionându-se ca controlul acestuia să nu se extindă şi asupra credincioşilor din Rusia, care aveau ierarhul său. Mitropoliţii Ambrosie şi Kiril şi-a extins controlul asupra tuturor credincioşilor bisericii sale nu numai asupra celei din Bucovina dar şi asupra celor din Moldova, Turcia, Rusia, a căror episcopi şi preoţi erau hirotonisiţi de ei.
            După moartea mitropolitului Afanasie, locul de mitropolit a fost ocupat de episcopul Macarie în 1906 care a fost ridicat la rangul său de arhiepiscopul Ioan, episcopii: Arsenie, Inochentie şi Leontie.
            Macarie a murit la începutul anului 1921 şi în locul său fiind ales la 01octombrie 1924, episcopul Nikodim din Tulcea.
            Mitropolitul Nikodim a murit la 15 octombrie 1926, iar în 1929 pe 09 iulie a fost hirotonosit episcopul Pafnutie.
            Eparhia de Fântâna Albă a cuprins tot timpul parohiile Bucovinei şi Moldovei până la Brăila şi Galaţi. Deşi în oraşul Vaslui şi Brăila exista câteodată câte un episcop, aceştia îşi aveau reşedinţa la Mitropolia din Fântâna Albă care a fost zidită în anul 1786. Pafnutie a murit la 26 martie 1939.
            După moartea mitropolitului Pafnutie, în scaunul mitropolitan a fost urcat episcopul Siluian de Izmail; el ocupase scaunul episcopie Izmailului după destituirea episcopului Fenoghen din Izmail. Episcopul Siluian a fost aşezat în scaun de către episcopul Inochentie.
            După ce guvernul rus a ocupat Bucovina şi a pus stăpânire pe mănăstirea de la Fântâna Albă, mitropolitul Siluian a fost nevoit să părăsească aceste locuri şi să se mute la Brăila. Mitropolitul Siluian şi-a dat obştescul sfârşit la 5 ianuarie 1941. Ceremonia de înmormântare a avut loc pe data de 11 ianuarie.
            În anul 1941, în aprilie 25, în oraşul Brăila avusese loc Sfântul Sobor, la care au asistat episcopii: Inochentie, Savatie şi Tihon. Au fost la sobor reprezentanţii tuturor comunităţilor de rit vechi din România şi din Dobrogea: preoţi şi mireni. Soborul a fost convocat pentru alegerea mitropolitului. Cu o umanitate de voturi, a fost ales ca mitropolit, episcopul Inochentie (Ivan Grigorievici Usov: 1870-1942) – unul dintre scriitorii apologeţi importanţi ai staroverilor. A fost aşezat în scaunul mitropolitan în data de 27 aprilie 1941, în oraşul Brăila. La ungerea mitropolitului au asistat episcopul Savatie şi episcopul Tihon. Acesta a fost cel de-al VIII-lea mitropolit. Având activi 38 de ani de activitate arhierească, fiind şi un experimentat scriitor, avea să aducă un mare folos Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. Planul lui de activitate era destul de vast: înfiinţarea unui centru spiritual în cadrul mitropoliei, reînfiinţarea şcolilor parohiale în toată diaspora staroveră, înfiinţarea unei proprii tipografii starovere, editarea unui jurnal al staroverilor, cărţi precum cele de trebuinţă bisericească cât şi cărţi de învăţătură şi apologetice. Mitropolitul Inokentie v-a păstorii în acest scaun şi mai puţin decât mitropolitul Siluian, fapt care nu-i va permite să-şi vadă planul realizat. După înscăunare, Inokentie se va stabili în oraşul Tulcea din Dobrogea.
            Pe 22 iunie 1941 a început războiul Germaniei şi României contra bolşevicilor. Foarte repede va fi cucerită Basarabia şi Bucovina, dar pe lângă asta şi Mitropolia de Fântâna Albă aflată în aceiaşi localitate din Bucuvina. Războiul fiind început, Mitropolia v-a avea mult de suferit din parte ruşilor, iar Mănăstirea de călugări din Fântâna Albă va fi ruinată. Mitropolitul Inokentie, ca străin, a fost forţat să plece din Tulcea în Iaşi, cerând autorităţilor române, permisiunea de a-şi ocupa catedra lui de Mitropolit al credincioşilor de rit vechi. Fiind străin, mai ales rus , nu i s-a permis părăsirea oraşului Iaşi. Ruşii vor ataca, oraşul Iaşi cu aviaţia militară, fapt care va duce la căderea psihică a mitropolitului. Aflându-se în această stare, autorităţile îi vor permite episcopului Tihon să-l strămute în localitatea Pisc, la trei versete de Brăila, unde îi era pregătit sediul arhieresc. Să-şi revină nu a mai putut, nemâncând nimic mai mult de 40 de zile, organismul lui a slăbit foarte mult. La data de 29 ianuarie 1942, episcopul Tihon îi v-a oficia Sfinţirea Sf. Maslu la care vor lua parte preoţi şi diaconi iar pe 16 februarie 1942, sufletul acestuia v-a trece la Domnul Dumnezeu. Înmormântarea v-a avea loc în 22 februarie 1942 în Pisc. La înmormântare vor lua parte episcopul Tihon şi episcopul Arsenie din Izmail împreună cu un mare sobor de preoţi şi diaconi, veniţi din multe parohii din România.
            În aprilie 10-12, tot în Pisc, va avea loc un nou Sfânt Sobor având ca principala temă alegerea unui nou mitropolit. Va fi ales Tihon, episcop de Manciuria şi vremelnic de Tulcea. La 12 aprilie va avea loc întronizaţia în scaunul mitropolitan. Acesta era cetăţean român, fapt care îi va permite să obţină aprobarea plecări sale la Mitropolia din Fântâna Albă pentru a-şi stabili aici rezidenţa. Tot la acest sobor, eparhia de Tulcea va reveni sub administraţia episcopului de Slava – Savatie. În cadrul soborului vor fi aleşi candidaţi pentru scaunul episcopal a eparhiilor: Chişinău, Vaslui-Brăila şi pentru Transilvania. Mitropolitul Tihon a fost întronizat sub regimul lui Antonescu, exact când România trecea de la calendarul Iulian la calendarul Gregorian. Biserica se va opune acestor reforme. Mitropolitului Tihon i-a fost adusă la cunoştinţă să primească noul calendar, iar toate slujbele să se ţină după noul stil. Vladâca Tihon se va opune cu vehemenţă, fapt care v-a duce la arestarea lui şi închiderea în lagărul de concentrare, unde va sta până la intrarea armatelor ruseşti în România. Moare în anul 1968 şi v-a fi înmormântat în Brăila.
            Ca urmare a anexări la U.R.S.S. a Bucovinei şi Basarabiei la 29 iunie 1940, Biserica ortodoxă de Rit Vechi a fost nevoită să-şi mute reşedinţa din Fântâna Albă la Brăila.
            Cel de-al 10-lea mitropolit va fi ales episcopul Slavei, Ioasaf, care va fi uns mitropolit în 1968. Moare la 16 februarie 1985 şi este înmormântat în Brăila.
            Sfântul Sobor, alege pe cel de-al 11-lea mitropolit, pe protopopul Timofei din localitatea Ghindăreşti, jud. Constanţa, care după călugărire v-a primi numele de Timon. Întronizaţia în rangul de mitropolit va avea loc la data de 01 iunie 1985. El v-a conduce ierarhia până în anul 1996. În 1991 v-a avea loc întâlnirea Întâistătătorilor bisericeşti din România şi Rusia: mitropolitul Timon cu mitropolitul Alimpie.
            Stare mitropolitului Timon agravându-se, a necesitat convocarea unui Sobor în februarie 1996, care, pe lângă alegerea unui episcop pentru staroverii din Australia, Canada şi America, în persoana P.S.S. Sofronie, a ales şi un episcop vicar pentru Centrul Mitropolitan pe arhidiaconul Leontie de la Mănăstirea de călugări „Uspenia”, loc. Slava Rusă, care treptat v-a fi uns arhimandrit iar apoi pe 24 martie(stil nou) 1996 episcop de Brăila-Tulcea şi vicar mitropolitan. Pe data de 08 august 1996 mitropolitul Timon îşi predă sufletul Domnului, după o lungă perioadă de boală. El v-a fi înmormântat în satul unde a păstorit mulţi ani şi anume Ghindăreşti.
            Moartea Întâistătătorului bisericii, convoacă în toamna aceluiaşi an un nou Sobor, care alege ca succesor pe proaspătul episcop vicar, P.S.S. Leonti. Pe 14 octombrie 1996, P.S.S. Leonti v-a fi intronizat de episcopul Leonid de Slava şi episcopul Sofronie, ca cel de-al 12-lea mitropolit, purtând titulatura de Arhiepiscop de Fântâna Albă şi Mitropolit al tuturor credincioşilor de rit vechi. La acest eveniment a participat şi o delegaţie din partea bisericii surori din Moscova, în frunte cu pururea pomenitul Mitropolit Alimpii.